O lucrare caritabilă a Bisericii Dobroteasa din Capitală, din iubirea milostivă a lui Dumnezeu și străduința credincioșilor

https://basilica.ro/parohia-dobroteasa-din-capitala-a-donat-imbracaminte-in-valoare-de-12-000-lei-unui-spital-de-psihiatrie-ilfovean/

Nu ne uităm semenii în neputință și în suferință. Îi privim cu compasiune căutând strălucirea chipului lui Dumnezeu în ei în licărul de lumină care a mai rămas în ochii acestora. „Miluiește-mă, părinte și pe mine!”, a fost un cuvânt care mi-a adus aminte de rugile adresate lui Hristos și care m-a mișcat adânc în timp ce mă aflam în mijlocul pacienților Spitalului de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din comuna Cernica, satul Bălăceanca. Întâlnirea spontană cu aceștia și câteva cuvinte schimbate cu m-au întărit duhovnicește pe mine și sper că și pe ei.

Biserica Dobroteasa sprijină spitalul în lucrarea dificilă prin care personalul acestuia o face cu dăruire, alinând, pe cât este posibil, suferințele celor care ajung aici cu tulburări de natură psihică, răniți de viața adesea prea dură.

De data aceasta, la data de 21 iunie 2024, am reușit să donăm produse noi de îmbrăcăminte, de calitate, din bumbac sau material compozit (halate de baie, pijamale și cămăși de noapte, tricouri, pantaloni, costume de trening și hanorace), în valoare totală aproximativă de 12.000 lei (douăsprezece mii lei), care au alese cu grijă și achiziționate de către enoriașii Bisericii Dobroteasa pentru pacienții internați ai spitalului.

În cadrul colaborării pe care o avem cu instituția respectivă, biserica noastră sprijină, de asemenea, și proiectul de reabilitare psihică, emoțională și fizică a pacienților prin lucru în sera terapeutică a spitalului, în care se plantează, se îngrijesc și se recoltează plante, flori și legume. Unul dintre enoriașii bisericii noastre, a cărui viață a intrat pe un făgaș dificil, din rațiuni și motive obiective, a beneficiat în mai multe rânduri de îngrijirea medicală oferită de spital și de lucrul în sera terapeutică.

Astfel, participăm și noi în acest an omagial pe cât putem la grija Bisericii pentru persoanele aflate în suferință încredințându-i pe aceștia de preocuparea noastră și dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare copil de-al Său. Credem că acești oameni se apropie de Dumnezeu prin suferința lor și se aseamănă copiilor prin inocența la care adesea ajung.

Biserica Dobroteasa are o tradiție a lucrării filantropice distingându-se în trecut prin grija arătată orfanilor, persoanelor nevoiașe, printre care și elevi și studenți, tradiție și practică reînviată începând cu anul 1990 de către părintele Gheorghe Sima.[1]

Pr. dr. Liviu Barbu

Paroh, Biserica Dobroteasa

Dr. Ionuț Daniel Barbu, „Istorie, tradiţie şi filantropie la Biserica Dobroteasa”, Ziarul Lumina, 11 decembrie 2019 (https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/istorie-traditie-si-filantropie-la-biserica-dobroteasa-150428.html).

[1

Concertul “Stihuri și cântări: de la jertfă la Înviere”

Luni, 8 aprilie 2024, părintele paroh Liviu Barbu va participa împreună cu un grup de credincioși de la Biserica Dobroteasa la spectacolul concert-recital “Stihuri și cântări: de la jertfă la Înviere”, găzduit de Teatrul Național din București și organizat de Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria Sector 3, Capitala, în parteneriat cu Compania Teatrală Zona.

Marșul pentru viață

Sâmbătă, 20 martie 2024, credincioși de la Biserica Dobroteasa au participat, la îndemnul părintelui paroh Liviu Barbu, la marșul pentru viață.

Sfântul și Marele Post aduce elevii în biserică

În cursul Sfântului și Marelui Post, 2024, numeroși elevi de la Școala gimnazială nr. 81 și preșcolari de la grădinița școlii au vizitat biserica Dobroteasa, au primit cuvinte de învățătură, au pus întrebări, s-au spovedit și împărtășit. Biserica Dobroteasa are un parteneriat educațional activ, cu rezultate deosebite, cu Școala gimnazială și grădinița nr. 81.

Piesa “E vina ta!”, la Teatrul National I. L. Caragiale

Actorul Tomi Liviu Cristin, de la Teatrul Național I.L. Caragiale din București, și membru al comunității Bisericii Dobroteasa, a scris și regizat piesa de teatru “E vina ta!”, care se joacă în această perioadă la Teatrul Național. „Am scris piesa ca o poveste despre dragoste, dragoste care, cu cât pare mai imposibilă, cu atât devine mai interesantă. Uneori ne zbatem, ne luptăm cu duhuri neștiute, ne pierdem în gânduri negative și acțiuni agresive și nu ne dăm seama că ceea ce căutăm e chiar lângă noi, că avem nevoie de atât de puțin ca să fim fericiți și că realizăm toate acestea târziu de tot. Prea târziu? Pentru cei care aleg să-și asume trecutul și să lupte, așa cum face Dinu, personajul principal, perspectivele care se deschid sunt nebănuite. Dar de ce uneori avem totul, dar nu ne dăm seama? Invit spectatorii să vizioneze acest spectacol și să descopere singuri răspunsurile. Și atunci înseamnă că scopul meu ca autor și ca regizor a fost atins” spune Tomi Cristin.

Martie 2023

Parohia Dobroteasa din Capitală organizează în luna martie, mai multe evenimente comemorative dedicate împlinirii unui secol de la moartea Episcopului Nifon Niculescu.

În biserica parohială, va fi organizată duminică, 19 martie 2023, după Sfânta Liturghie, conferinţa „O sută de ani de la mutarea ta Domnul a Episcopului Nifon Niculescu (1860-1923), ierarh cu preocupări majore în domeniul muzicii bisericeşti”.


https://basilica.ro/parohia-dobroteasa-evenimente-comemorative-la-un-secol-de-la-plecarea-in-vesnicie-a-episcopului-nifon-niculescu/
Instalare pr. Liviu Barbu

Instalare pr. Liviu Barbu

6 Decembrie 2020 - Instalare Parinte Liviu Barbu Biserica Parohiei Dobroteasa din Protoieria Sector 3 Capitală și-a sărbătorit luni, 7 decembrie 2020, ocrotitoarea, pe Sfânta Mu­ceniță Filofteia de la Curtea de Argeș. În ajunul sărbătorii a fost săvârșită slujba...

read more
Pelerinaj Manastirile Valcei

Pelerinaj Manastirile Valcei

In perioada 1 Martie  - 10 Martie Vom vizita mai mutle manastiri din judetul Valcea Cei interesati sunt rugati sa sune la telefon: 0744xxxxxx Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of...

read more
Colectare de ajutoare

Colectare de ajutoare

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in...

read more
Activitate de cateheza

Activitate de cateheza

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in...

read more
Concert de colinde

Concert de colinde

Duminica, 22 Decembrie 2013, ora 12:00 Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of this content in the module Design settings and even apply custom CSS to this text in the module...

read more