Activitate pastorala

La biserica Dobroteasa, activitatea pastoral-misionară şi liturgică a reprezentat dintotdeauna o prioritate atât pentru slujitori, cât şi pentru credincioşii parohiei iubitori de Dumnezeu şi Biserica Sa, lucrările de consolidare şi restaurare ale bisericii Dobroteasa izvorând din restaurarea (mai întâi a) bisericii în sufletul credincioşilor – Biserica vie, lucrare începută în anul 1990 când lăcașul – ce era destinat demolării – a fost redeschis după șapte ani de neslujire.
Prin urmare, savârşirea sfintelor slujbe în biserica parohială a avut și are întâietate, iar credincioşii participă activ la împreuna-rugăciune, potrivit rânduielii slujbelor desfășurate cu respectarea tuturor aspectelor canonico-tipiconale ale Ortodoxiei. Rânduirea de slujbe se regăsește săptămânal în programul afișat atât la biserică, cât și pe site-ul acesteia.
De asemenea, preoții slujitori de la Dobroteasa sunt aproape de parohieni, efectuând atât vizitele pastorale anuale la casele credincioşilor cu ocazia Sărbătorilor Nașterii Domnului şi Bobotezei, precum și – la solicitarea oamenilor din parohie – săvârșind ierurgii sau spovedindu-i și împărtășindu-i pe cei ce nu se pot deplasa la sfânta biserică.
Pentru a îmbrăca biserica Dobroteasa într-o haină duhovnicească nouă după momentul redeschiderii, ne-am străduit să atragem cât mai multe suflete pe calea credinței ortodoxe, reînchegând o comunitate de credincioși (căci biserica rămăsese fără enoriași după demolarea cartierului). Ne-am străduit și ne străduim la Dobroteasa să zidim duhovnicește sufletele oamenilor (și îndeosebi ale copiilor și tinerilor), ținându-i aproape de biserică, ascultându-le frământările sufletești și păsurile, fiindu-le alături cu o vorbă bună și cu rugăciune, îndrumându-i, pregătind cuvinte de zidire sufletească potrivit sărbătorilor sau altor evenimente desfăşurate în biserica parohială.
Preocuparea specială pentru copii și tineri se manifestă prin întâlniri cu aceștia, după fiecare Sfântă Liturghie de duminică, înainte de agapa frățească a membrilor comunității Dobroteasa, pentru cateheze, discuții, cântări duhovnicești și alte activități ziditoare de suflet. Adesea, la aceste întruniri, se vizionează filme religioase, educative sau retrospective ale acţiunilor organizate de parohie cu ajutorul voluntarilor comunității și cu participarea celor din obște (mai ales a celor mici, copii și adolescenți), se poartă discuţii, au loc dezbateri pe teme de interes pentru creşterea duhovnicească a participanţilor.
În această secțiune a site-ului bisericii vă invităm să parcurgeți câteva serii de fotografii cu comunitatea de credincioși a Dobrotesei, oamenii obștei la slujbă sau la agapa frățească de după Sfânta Liturghie, cu sărbătorile de hram, de Nașterea și de Învierea Mântuitorului Hristos care se prăznuiesc la Dobroteasa, cu slujbele pentru cei adormiți în Domnul (neuitați și mereu pomeniți) precum și câteva instantanee cu preoții slujitori.

No Results Found

The page you requested could not be found. Try refining your search, or use the navigation above to locate the post.